Interviu cu Koos Hassing - canisa ‘van Tiekerhook’ (Partea a II-a)

 

       In 1997 Kuran van Tiekerhook (IPO1), a venit la Von Vorell Australia. Un mascul cu super-instincte care in mod cert a avut impact in scena locala a cainilor de lucru. Un exemplu ar fi Von Vorell Vilco, campion national Sch III. Una din afirmatiile deosebite ale lui Koos este:
“In timpul exercitiului la cort poti vedea si auzi sufletul cainelui. Dar ca si arbitru, trebuie sa POTI sa vezi asta.”

       Cei doi masculi ai sai, Greif zum Lahntal si fiul sau Sagus, precum si multi altii, au oferit acele progrese definitive (a se citi: abilitati de lucru). Legat de imbunatatire sau macar conservare, rezultatele unor studii americane sunt interesante. S-a afirmat ca trasaturile care definesc “frumusetea” par sa fie prezente in aceeasi gena cu trasaturile responsabile pentru temperament si caracter. Daca asa stau de fapt lucruriule, atunci in mod sigur mai avem o problema. Trebuie discutat foarte deschis despre aceste linii si existenta lor, dar in baza rezultatelor. Doar atunci discutia are valoare. Dar in acest punct conducerea este inca orientata spre show si frumusete iar pentru binele rasei lucrurile trebuie sa se schimbe, iar asta cat mai curand. Membrii de bord nehotarati, poate din motive egoiste, tinand discursuri nesfarsite in baza unor sentimente si nu a unor rezultate, nu sunt de folos si ar trebui exclusi. S-a sfarsit vremea cand fiecare pom creste pana la cer si toata lumea se intelege de minue cu cei din jur. A venit vremea unei schimbari serioase, nu numai in privinta structurii dar si in privinta modului de a lua decizii. O alta schimbare necesara ar fi in privinta longevitatii sederii in loc de conducere. Pe durata lunga, acest lucru e rau nu doar pentru organizatie, dar si pentru persoana in functie (incepe sa se complaca, vrea sa mentina elementul status quo, iar dupa un timp opereaza in regim auto-pilot).
       Intr-un astfel de caz, ideile noi sunt o amenintare (pentru functia unui lider). Entuziasmului nou (a se citi: noi membrii in bord) ar trebui sa i se ofere sansa implementarii unor idei noi in privinta prezervarii rasei. Pentru a atinge un scop, luarea de decizii trebuie sa ia in vedere toti parametri cand e vorba de stabilirea scopului. Multi competitori in sport canin au sentimentul nedreptatii din partea celor din locuri de conducere, cand decizii importante sunt trecute in aceeasi maniera in care cainii lor sunt analizati. Asta mi-a adus aminte de un slogan al unui grup cu drepturi egale: “Mila pentru lup inseamna nedreptate pentru oaie!”

       Crescatori.Ca intotdeauna, crescatorii care urmeaza regulile sunt cei care genereaza standardul Ciobanescui German de azi. Creativitatea lor nu ar trebui limitata. Regulile in vigoare sunt foarte clare in aceasta privinta.
       Un aspect diferit. In cercurile de show multi crescatori si proprietari isi trimit femelele in Germania pentru dresajul de SchH 1 si pentru selectie (sunt sigur ca asta datorita circumstantelor). In principiu nu este nimic in neregula cu aceasta daca la baza stau motivatii bune, cum ar fi experienta, indeletnicirea sau timpul. Dar uneori nu e nimic gresit cu aceasta. Pentru mine este imposibil de crezut ca niste caini care nu au stapanit un exercitiu macar, pot obtine SchH 1 si selectia, intr-o perioada de 2 - 3 luni. O imposibilitate, tinand cont de regulamentele sportive existente. In unele cazuri pentru a se obtine titlul este nevoie de mai multi complici cum ar fi arbitrii, atentatori, cluburi etc. In acest context, am vazut caini care s-au intors la cluburile de unde au plecat. Dar asa stau lucrurile, se intampla, se accepta, se face plata si pe urma se trece la reproducere.
Sunt convins ca un astfel de lucru a contribuit la rata de 40% de caini care au picat proba de curaj (in 2009). Va rog nu uitati ca femelele sunt factorul cel mai important in prezervarea rasei. Si continuand in aceeasi maniera nu aducem nici un ajutor rasei.

         Arbitrii de lucru la Kormeister. Este de asteptat ca un arbitru sa fie impartial datorita experientei acestuia, sa fie integru si ca analizeaza un caine fara a se uita la persoana care conduce cainele. El trebuie sa fie responsabil fata de regulamentele competitionale, care in opinia mea sunt clare. Desigur regulamentele ii ofera ceva discretie iar acest lucru este de acceptat. Gunther Diegel, directorul de dresaj de la S.V, este foarte clar cu privire la categoria SchH 1. Este piatra de temelie a fundatiei si dezvoltarii rasei. Cand sunt arbitrati multi caini la competitii cu numar mare de participanti, e nevoie de un standard dupa care cainii cei mai buni sa fie selectati pentru imbunatatirea rasei. Sunt total de acord cu asta, dar realitatea arata de cele mai multe ori altceva.

De exemplu: lungimea pistelor de la WUSV in Krefeld nu pot contribui la un asemena standard. Dar vorbeste cineva despre acest lucru? Dar nu se poate ca un caine sa ia examenul, obtine un certificat, sau obtine selectia doar pe baza unor criterii hotarate de un singur arbitru, dupa cum a vrut el. Un arbitru care face astfel de lucruri nu numai ca isi atrage rusine, dar nu ajuta in nici un fel nici pe cei pasionati de sport si cu atat mai putin rasa. Dar ce mai conteaza, e un arbitru popular si arbitreaza “de rupe”. Mai este si aspectul liniilor de dresaj prin care dresori cu experienta si cu ajutorul a anumitor accesorii pot dresa bine caini care de fapt nu au acel nivel de agresivitate sau duritate tipica unui caine de lucru. Daca aceasta practica este ridicata la nivel de arta, Si este promovata acordand punctaj mare unor astfel de caini, atunci mai avem o problema serioasa, mai exact increderea in talentul innascut al cainelui. Am vazut multi caini de acest fel la BSP-ul din anul acesta (2009). In principiu nu cred ca acest tip de dresaj este gresit. DAR, daca un arbitru nu poate vedea dincolo de aceasta si sa claseze la loc de varf cainele, atunci vom ajunge rapid pe o panta lunecoasa care va avea consecinte negative in crestere si implicit in privinta viitorului rasei. Cred cu tarie ca abilitatile de lucru ale Ciobanescului German trebuie sa-si aiba radacina in genetica. Daca un caine poate executa o serie de exercitii doar pentru ca a fost ajutat in acest sens, atunci cu siguranta ne aflam pe o cale gresita. Ciobanescul German nu este un Malinois cu aspect diferit. Aficionados stiu ce vreau sa spun cu aceasta. Calea gresita se aplica tuturor celor 3 aspecte. Din ce in ce mai multi caini renunta la lucru pe pista de urma cand conditiile devin mai dificile. Aceasta are de-a face desigur cu dresajul, dar DE ASEMENEA cu predispozitia genetica (dorinta de a gasi ceva). De aceea urma este de mare importanta si o parte importanta a programului complet.

       Un arbitru de lucru ar trebui sa poata evalua talentul genetic al cainelui si sa-l arbitreze in aceasta baza.  Cum am spus mai devreme, pistele de urma din Krefeld nu au ajutat cu nimic in acest sens. Desigur aici intra in discutie masculii si femelele care au fost dresati intr-o asemenea maniera Si care de asemenea sunt activi/active in programele de crestere. Altfel, valoarea abilitatii de lucru, sau ce mai ramane din ea, devine nimic mai mult decat un joc tehnic. Altfel spus: cele 100 de puncte obtinute nu se transmit progeniturilor. Nici in urma, nici in disciplina si cu siguranta nu in protectie.


Traducere si adaptare: Canisa Zimbris
Articol tradus si postat cu acordul Dnului Koos Hassing

   sus

<< articolul precedent   |    articolul urmator  >>

© 2014 Canisa Zimbris